19.06.2013

biogerontologíe

s.f.

„Efectuează cercetări fundamentale în domeniul patologiei, patobiologiei, biogerontologiei.“ sanatatea.com 6 VI 08

„Cred că mai întâi trebuie făcută o mică diferenţiere între biogerontologie şi studiul biologiei sistemelor în îmbătrânire… [...] Biologia sistemelor, concept relativ nou în România, este un domeniu interdisciplinar, axat pe studiul interacţiilor complexe din cadrul sistemelor biologice, folosind o perspectivă holistică – nu una reducţionistă. De exemplu, este din ce în ce mai evident că sistemele biologice funcţionează ca reţele complexe – reţele transcripţionale, de interacţii proteină-proteină, reţele metabolice –, într-un mod foarte precis reglat, ceea ce denotă că multe dintre proprietăţile sistemului nu pot fi limitate la proprietăţile componentelor lui.“ viata-medicala.ro 3 VII 09

„Medicina regenerativă, biogerontologia şi ingineria ţesuturilor promit să şteargă procesul de îmbătrânire, să ia măsuri preventive în ceea ce priveşte apariţia bolilor, încă dinainte de primele simptome, să înlocuiască organe întregi şi, în general, să ne facă să trăim până la cel puţin 120 de ani, cu mintea şi corpul intacte.“ ziare.com 8 IX 09

v. şi bioinformatică 2009

(din engl. biogerontology)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu