duplicitarísm

s.n.

–Caracter duplicitar. Duplicitate–

„Veţi spune că e un duplicitarism de cea mai joasă speţă – şi chiar aşa e.“ R.lit. 31 VIII 05

„Nu înţeleg de ce ne mai cere părerea, din moment ce ne acuză de duplicitarism, deşi corect se spune duplicitate. Nu PRM, ci chiar Băsescu dă dovadă de duplicitate, fiindcă nu noi am băgat UDMR-ul la guvernare, ci el.“ ziare.com 22 II 08

„Instituţiile de stat au fost umplute ochi cu fel de fel de nonităţi, al căror unic merit pare să constea din obedienţă absolută, cuplată cu o porţie zdravănă de duplicitarism şi ceva aptitudini de intrigare.“ R.l. 4 III 13

v. şi R.lit. 3 VIII 07 p. 4

(din duplicitar + -ism; cuv. repetat frecvent de Mircea Mihăieş în articolele sale)