perplexá

v.t.

–A lăsa perplex. A uimi–

„O idee care pe moment a fost de natură să ne perplexeze a avut G.D., din Domneşti, Sectorul Agricol Ilfov. Ca o replică la atâtea înconjurări ale Pământului cu avionul, cu vaporul, cu maşina sau pe jos, Gheorghe Dumitrache a încercat Turul României cu ancestralul autovehicul numit căruţă.“ Fl. 25 IX 87 p. 24

„mă ofuschez, întunericesc şi perplexez simultan.“ R.lit. 25 IV 01 p. 21

„perplexează şi afirmaţia că fără credinţă în Dumnezeu nimeni din ţara asta nu poate face nimic.“ R.l. 28 IV 11 p. 8

(din perplex)