s.f.
1. –Grup
de elită la care apartenenţa este dictată de meritele personale şi nu de alte
criterii–
„Din păcate, agenda lui Patapievici e şi una
politică: liberalism economic radical, anarho-capitalist, «corectat» însă –
prin argumentul Sfântului Duh – de o meritocraţie parlamentară obţinută
pe criterii «aristocratice»; adică, prin introducerea votului cenzitar.“ Obs.cult.
12 II 02
„A fost distrusă orice meritocraţie ori, mai
bine spus, selecţia a fost în genere una negativă.“ "22" 18 X 05 p. 6
2. –Sistem
recunoaşte şi recompensează meritele individuale–
„un «manifest anticorupţie» pe care PD îl are în
vedere şi care va include şi alte propuneri privind independenţa justiţiei,
instituirea meritocraţiei în administraţia publică şi informarea
societăţii civile.“ Obs.cult. 2 IV 02
„o democraţie adevărată este şi o MERITOCRAŢIE
(şi nu o mediocraţie). De la distanţă lucrurile se văd mai clar: problema
noastră este că ne batem joc de valori şi de potenţialul indivizilor.“ gandul.info
28 IV 07
„Campania pe care Monica Macovei a făcut-o a fost una
anti-sistem şi s-a concentrat pe nevoia de înnoire a PDL, pe coordonatele meritocraţie
şi integritate.“ gandul.info 22 III 13
v. şi gandul.info 2 XI 10, 8 X 11, 15 X 11, 29 XI 11
(din engl. meritocracy, fr. méritocratie;
Random House 1955-60, PR 1971)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu