meritocraţíe

s.f.

1. –Grup de elită la care apartenenţa este dictată de meritele personale şi nu de alte criterii–

„Din păcate, agenda lui Patapievici e şi una politică: liberalism economic radical, anarho-capitalist, «corectat» însă – prin argumentul Sfântului Duh – de o meritocraţie parlamentară obţinută pe criterii «aristocratice»; adică, prin introducerea votului cenzitar.“ Obs.cult. 12 II 02

„A fost distrusă orice meritocraţie ori, mai bine spus, selecţia a fost în genere una negativă.“ "22" 18 X 05 p. 6

2. –Sistem recunoaşte şi recompensează meritele individuale–

„un «manifest anticorupţie» pe care PD îl are în vedere şi care va include şi alte propuneri privind independenţa justiţiei, instituirea meritocraţiei în administraţia publică şi informarea societăţii civile.“ Obs.cult. 2 IV 02

„o democraţie adevărată este şi o MERITOCRAŢIE (şi nu o mediocraţie). De la distanţă lucrurile se văd mai clar: problema noastră este că ne batem joc de valori şi de potenţialul indivizilor.“ gandul.info 28 IV 07

„Campania pe care Monica Macovei a făcut-o a fost una anti-sistem şi s-a concentrat pe nevoia de înnoire a PDL, pe coordonatele meritocraţie şi integritate.“ gandul.info 22 III 13

v. şi gandul.info 2 XI 10, 8 X 11, 15 X 11, 29 XI 11

(din engl. meritocracy, fr. méritocratie; Random House 1955-60, PR 1971)