11.07.2013

búnga-búnga

s. (cuv. it.)

„Silvio (Berlusconi - n.red.) mi-a spus că această formulă – bunga-bunga – a învăţat-o de la Muammar Kadhafi (liderul Libiei - n.red.), fiind un ritual al haremului său african, le-a declarat fata anchetatorilor italieni.“ gandul.info 29 X 10

„«Bunga bunga» apare în mii de ştiri scrise în chineză, arabă sau rusă. Termenul a devenit parte a limbii italiene şi se fac nenumărate glume pe seama lui. Însă nimeni nu ştia cu exactitate la ce se referă. Comica expresie şi-a făcut apariţia în spaţiul public prin octombrie, când o dansatoare marocană din buric în vârstă de 17 ani, Ruby pe numele ei de scenă, a spus că a luat parte, împreună cu alte femei, la petrecerile «bunga bunga» ce aveau loc la vila lui Berlusconi din Milano, scrie bbc.co.uk. Ziarele italiene au început să sape după originea termenului, toată lumea ducându-se cu gândul înspre ritualurile de împerechere dintre premierul italian şi fotomodelele care-i populau petrecerile. Prima dată s-a crezut că premierul italian a împrumutat termenul de la prietenul său Muammar Gaddafi, care ar avea haremuri de femei vestice. Apoi criticii lui Berlusconi au susţinut că expresia provine dintr-o glumă deocheată, favorita premierului de altfel. Sabina Began, actriţă germană şi prietenă a politicianului italian, a venit însă cu o explicaţie mult mai cuminte şi a spus că ea este «bunga bunga», aceasta fiind porecla ei, scrie bbc.co.uk. Jurnaliştii britanici sunt de părere că explicaţia ei sună credibil, de vreme ce Began şi «bunga» sunt apropiate ca sonoritate. «Toată lumea se întreabă ce înseamnă asta. Este porecla mea», a spus actriţa, adăugând că ea era cea care organiza petrecerile pentru Berlusconi.“ G. 7 II 11 p. 16

„Criza datoriei din Italia nu îl determină pe premierul Silvio Berlusconi să renunţe la faimoasele petreceri «bunga-bunga».“ Ev.z. 5 VIII 11 p. 13

v. şi R.l. 6 IV 11 p. 7, ziare.com 14 V 13, Ev.z. 19 V 11 p. 12


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu