mansárdă

s.f. (fam.-arg.)

–Minte, cap–

„Întâi trebuie să-şi mobileze mansarda şi apoi trebuie să se apuce de jurnalism“ Săpt.fin. 30 VII 07

„În româna populară, capul este – prin formă – dovleac, bostan sau bilă; poziţia îl identifică cu etajul şi mansarda (rar cu carlinga); ca recipient, e numit în primul rând cutiuţă sau colivie.“ R. Zafiu în R.lit. 50 / 07

„Dacă a declarat el aşa ceva, are probleme la mansardă.“ a1.ro 4 IV 13

(DALR)