10.08.2013

malformá

v.t.

–A deforma–

„de la manuale care deformează informaţia la metodologii de predare care malformează gândirea, la subfinanţare şi profesori umiliţi…“ R.l. 23 V 09 p. 8

„oameni care clamează că ei nu pot deveni rectori, decât dacă malformează legea.“ ziare.com 4 I 11

„relaţiile interumane se malformează după calapodul chinuit al noilor pantofi pe care ţara păşeşte împiedicată.“ adevarul.ro 27 II 13

(din malformaţie)


lideráş

s.m. (dispreţuitor)

–Lider al unei structuri locale–

„Romeo Beja şi vreo 10 lideraşi de la Sigma Craiova, cer eliberarea lui Cozma.“ Ad. 21 VI 99 p. 16, cit. de Stoichiţoiu-Ichim, A 145

„Geoană îşi încordează beregata: «Cine este Mitrea?!... un fost lider, lideraş»“ gandul.info 9 II 09

„un lideraş de prin Oltenia, al cărui nume nici nu mi-l amintesc, dar care pierdea tot timpul alegerile, iar mai apoi, paradoxal, ieşea în faţă.“ evz.ro 13 III 13

(din lider + -aş)


licitatór

s.m.

–Participant la o licitaţie–

„în calitate de unic licitator…“ R.l. 3 V 00 p. 23

„Complexul Cheile Buţii, fără licitator“ ziare.com 9 I 07

„De la cel mai grandios proiect, la faliment: niciun licitator pentru Tiago Mall Oradea“ adevarul.ro 4 VI 10

(din licita + -tor; cf. fr. licitateur; DexX)


aliment-vedetă

s.n.

–Aliment consumat cu predilecţie într-o anumită perioadă–

„Astfel, ardeii, ceapa verde, fasolea verde, dovleceii, castraveţii, salata verde, ţelina, mazărea, vinetele, piersicile, perele, nectarinele, prunele şi smochinele crude sunt alimentele-vedetă ale acestui sezon.“ gandul.info 14 VI 10

„Lista alimentelor-vedetă în perioada caniculară“ G. 21 VI 10 p. 12

„Friptura şi sarmalele sunt alimentele vedetă de Crăciun.“ gandul.info 13 XII 12

(din aliment + vedetă)


afterschool

s. (cuv. engl.)

–Program şcolar opţional, complementar celui obligatoriu. Şcoală după şcoală–

Afterschool-ul nu este o formă de învăţământ, ci doar de baby-sitting. E un SRL şi toată lumea îşi face SRL-uri. Ministerul Educaţiei nu intenţionează să includă aceste afterschool-uri în sistemul de învăţământ...“ gandul.info 8 II 07

„Programele de afterschool, unde cei mici îşi fac leţiile sub supravegherea unor învăţători, nu sunt gratuite în România.“ R.l. 9 XII 10 p. 19

„Astfel, ei pot participa la programul after-school, unde au posibilitatea de a-şi face temele, îndrumaţi de un profesor.“ R.l. 25 VIII 11 p. 13

v. şi şcoală după şcoală 2007, 2012

[scris şi after-school]