05.08.2013

statement

s. (cuv. engl.)

–Declaraţie–

„Adevărate statement-uri, cămăşile pe care le îmbracă artiştii nu sunt nici negre, nici verzi, ci sunt inscripţionate cu toate tarele societăţii de azi, pe care şi le asumă şi pe care ni le exhibă.“ Z. dum. 9 II 07

„Doream să ştim totul despre Mick Jagger şi nimic despre Partidul Comunist, iată statementul unei generaţii.“ "22" 8 II 11 p. 12

„Fie că mesajul stă în povestea realizării bijuteriei sau e chiar scris pe ea, bijuteriile astfel personalizate devin un fel de statement al purtătorului.“ da.zf.ro 9 I 13

v. şi 19 III 09, zf.ro 15 II 10

[pron. stéitmănt] (Stoichiţoiu-Ichim, A 15)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu