10.12.2013

streptochináză

s.f. (med.)

–Enzimă folosită pentru dizolvarea cheagurilor sanguine–

„Trombozele, adică cheagurile de sânge ce se formează în sistemul circulator al celor ce suferă de maladii cardiovasculare, au ca urmare declanşarea de infarcturi şi paralizii. Specialiştii sovietici în cardiologie au realizat un preparat menit să dizolve aceste cheaguri. El a primit numele de streptochinază şi se administrează cu uşurinţă prin injectare intravenoasă, fără să ducă la apariţia de complicaţii. Streptochinaza a trecut de stadiul de experimentare clinică, fiind utilizată deja în principalele centre de cardiologie din Uniunea Sovietică.“ Sc. 12 V 83 p. 5

„Echipa de gardă […] a diagnosticat un infarct […] administrând perfuzii cu streptokinază (o enzimă care distruge cheagurile de sânge).“ Ad. 24 VII 01 p. 1

streptokinază: enzimă elaborată de streptococii hemolitici, care este capabilă să distrugă cheagurile de sânge. Se foloseşte pe cale injectabilă, pentru tratarea obstrucţiilor vaselor sangvine (inclusiv tromboza venoasă profundă, infarctul miocardic sau embolia pulmonară). Este folosită în aplicaţii locale, pentru îndepărtarea exudatelor patologice sau a ţesuturilor necrozate. Sinonim: streptochinază“ Lum. 19 III 09

[scris şi streptokinază] (din engl. streptokinase; MDN, DexX)

streetball

s. (cuv. engl.; sport)

–Variantă a jocului de baschet jucată mai ales în aer liber, pe terenuri de asfalt, cu reguli mult mai laxe–

„Galele cuprind, printre altele, competiţii sportive (fotbal, tenis, volei, streetball), seri rock şi folk, spectacole de dans şi prezentări de modă ale studenţilor creatori.“ jurnalul.ro 16 VIII 04

„Sportul streetball trei la trei, varianta «de stradă» a baschetului, a început să ia avânt în România…“ gandul.info 20 V 13

„Ironia Fină” a câştigat campionatul de streetball 3X3 […] E cu totul alt sport. Sunt alte mingi, regulile sunt mai puţin stricte, jocul este mult mai dinamic pentru că jocul are loc la un singur coş… gandul.info 27 V 13

v. şi ziare.com 29 V 09

[pron. strítbol] (din street basketball)

straight

adj. (cuv. engl.)

–Heterosexual–

„a acceptat, totuşi, să raspundă la câteva întrebări. Pe care le-a găsit tipice pentru un heterosexual. Pentru un «straight», cum zice Kyley.“ hotnews.ro 7 III 06

„este posibil ca celebrul actor să nu fie tocmai «straight».“ ziare.com 1 IX 08

„Da sunt gay, iată-mă, exist, mă arăt vouă, celor straight, ca să nu mă mai ignoraţi.“ R.l. 12 I 11 p. 4

v. şi ProTV Mag. 4 / 11 p. 81, hotnews.ro 10 VII 11


[pron. stréit]

stoc-tampon

(ec.)

–Stoc de siguranţă, menit să acopere creşterile bruşte ale cererii peste capacitatea de producţie–

„băncile îşi menţin un stoc-tampon de lichiditate, pentru a face faţă în cazul unei avalanşe de cereri de retragere.“ zf.ro 18 V 03

„Magazinele au fost aprovizionate ritmic şi au avut şi stocuri-tampon...“ J.naţ. 4 V 05 p. 12, cit. de Stăncioi-Scarlat

„Este normal să existe un stoc-tampon din produse cerealiere care are rolul de a tempera unele tendinţe de forţare a pieţei cerealelor şi care ar putea fi folosit şi ca stoc-tampon pentru prevenirea unei crize alimentare.“ curierulnational.ro 17 IX 12

v. şi zf.ro 27 III 03, Realitatea TV 18 VIII 09, zf.ro 6 IV 11

(după engl. buffer stock)

stilizá

v.t.

1. –A proiecta, a concepe, a desena obiecte (vestimentare etc.) cu valoare estetică–

„176.400 de dolari. Acesta este preţul celui mai scump iPhone din lume. Stilizat şi îmbrăcat în haine de sărbătoare de bijutierul australian, Peter Aloisson, gadgetul a ajuns să aibă 180 diamante.“ ziare.com 19 III 08

„designerul american a stilizat o colecţie cu piese din voal şi dantelă de culoare neagră.“ adevarul.ro 8 V 13

„câţiva artişti din lumea întreagă au creat o lume în miniatură. Înarmaţi cu multă răbdare şi pricepere, mai mulţi plasticieni au stilizat figurine şi peisaje minuscule desprinse din realitatea cotidiană.“ adevarul.ro 1 VI 13

2. –A interveni asupra unui obiect etc. pentru a-i spori calităţile estetice–

„Race Touareg 3 reprezintă versiunea de competiţie a lui Touareg, care a fost stilizată pentru a avea un aspect similar cu cel al lui Touareg Gold Edition. Mai precis, modelul a fost echipat cu jante BBS de 18 inch vopsite într-o nuanţă aurie.“ ziare.com 27 I 11

„Starul nu se pensează. Ar putea totuşi să-şi stilizeze sprâncenele, folosind un gel transparent.“ ziare.com 18 VI 13

„materialele folosite la interior au fost îmbunătăţite şi stilizate pentru a semăna mai mult cu celelalte modele Nissan.“ ziare.com 21 VIII 13

3. –A aranja părul, a coafa–

„Fetele cu părul scurt îşi pot prinde părul de la spate cu clame şi partea care rămâne sus să o stilizeze în mai multe noduri mici.“ ziare.com 12 VI 10

„Iată câteva idei pentru a-ţi stiliza şi a-ţi accesoriza părul în această vară.“ cosmopolitan.ro 26 VII 2010

„Nu stiliza în exces. Coafura nu va mai părea naturală.“ kudika.ro 31 X 11

(după engl. to style)

06.12.2013

remiténţă

s.f. (ec.)

–Trimitere de bani dintr-un loc în altul. Remitere–

„Republica Moldova a înregistrat a doua cea mai mare scădere a producţiei industriale dintre toatele statele din spaţiul ex-sovietic (-25%), iar remitenţele de valută de la moldovenii care muncesc în străinătate au scăzut la jumătate.“ ziare.com 11 V 09

„remitenţele, sumele trimise acasă de românii care lucrează în străinătate, au ajuns în ultimii ani să reprezinte mai mult decât investiţiile străine directe în ţară...“ adevarul.ro 29 VIII 13

(după engl. remittance; în dicţionarele curente nu apare acest sens  economic-financiar)

remítere

s.f. (ec.)

–Trimitere de bani dintr-un loc în altul. Remitenţă–

„Estimăm că remiterile de bani ale românilor vor atinge nivelul de 6 miliarde euro în 2008…“ ziare.com 17 X 07

„În cazul României, sumele trimise acasă de muncitorii români sunt estimate la 3,6 miliarde de dolari în 2013, țara noastră fiind una dintre cele mai mari beneficiare de remiteri din zona Europei de Est și Asia Centrală.“ realitatea.net 3 X 13

(din remite, după engl. remittance; în dicţionarele curente nu apare acest sens  economic-financiar)

drincuí

v.t., v.i. (fam.-arg.)

–A bea alcool–

„Elementele argotice apar abundent în comunicarea orală şi scrisă având o atracţie deosebită în rândul tinerilor. Termeni ca bişniţă, a drincui, ultrarapid vin pentru a evita o exprimare prea banală, prea ştearsă, prea cotidiană.“ Timpul I 04 p. 23

„Limba română are multe sinonime pentru «băutură», «a bea» şi «a te îmbăta». Iată câteva dintre ele: a trage la măsea; a te face pulbere; a te face zmeu/leu; a (te) machi (macheală – băutură); a o lua pe ulei; a merge pe două cărări; a drincui, drincar; a drojdi – drojdier; a te face muci; a te îmbălsăma; a te chiauni; a te demoraliza; a te teleghida; a te osteni; a interpreta (ex. o bere); a te matoli; a se turmenta; a se beţivi; a te îmbăta cui; a te chercheli; a te «parfuma»; a te face rangă; a te abţigui; a fi cu chef; a-ţi unge gâtlejul; a suge – sugător; a te pili; a lua ceva la bord; a sorbi – sorbitor; a rade; a-ţi îneca focul; a o face lată; a şpriţui; a stinge (în expresia «bea de stinge»).“ jurnalul.ro 22 VIII 05

(din engl. to drink; R. Zafiu în R.lit. 7 / 01; DALR)

bíclă

s.f. (limbajul tinerilor)

–Bicicletă–

„Turismul trebuie lăsat în pace. N-are nevoie de durdulii care să călărească, să joace tenis la Paris, să cânte la fluier, să se dea cu bicla…“ ziare.com 24 VII 09

„Altă pantă, aceeaşi biclă“ dilemaveche.ro 7 V 10

„Glasul roţilor de biclă“ kmkz.ro 26 VI 11

v. şi placă (de skate) 2010

(din bicicletă; cuv. este mai vechi)

apariţie-surpriză

–Apariţie care constituie o surpriză–

„După «modelul» democraţilor, săptămâna trecută John McCain a avut şi el o apariţie-surpriză la Xcel Center, locul de desfăşurare a acţiunii.“ Cot. 5 IX 08 p. 11

Apariţiile-surpriză în afacerea de milioane de euro de la Ilfov“ R.l. 13 III 12 p. 5

(din apariţie + surpriză)

anvelopáre

s.f.

–Acoperirea unei clădiri cu un material izolant–

„O dată cu termoizolarea exterioară a unei clădiri, nu se face doar o anvelopare a clădirii, ci şi o suită completă de lucrări, automat costurile de întreţinere sunt mai mici, ambientul locuinţei fiind mult mai plăcut.“ R.l. 24 III 10 p. 5

„Primăria Sectorului 3 este singura care ia bani oamenilor pentru anvelopare“ Ev.z. 12 I 13 p. 5


(din anvelopa)

anoscóp

s.n. (med.)

–Tub luminos folosit pentru examinarea anusului. Rectoscop–

v. rectoscop 2007

„Medicul poate examina pacientul cu un anoscop sau un rectoscop. Anoscopul este un tub luminos folosit pentru a observa hemoroizii interni, iar rectoscopul este folosit pentru examinarea rectului pe toata lungimea sa.“ revistavip.net 19 XI 13


(din engl. anoscope; cf. fr. anuscope)

absenteísm

s.n. (pol.)

–Neparticipare, prin absenţă, la lucrările Parlamentului (pentru a întârzia ori împiedica adoptarea unor legi), la alegeri etc.–

Absenteismul programat al opoziţiei…“ R.l. 21 II 00 p. 1

Absenteismul masiv a demonstrat că demersul de campanie al preşedintelui suspendat a reuşit să ostilizeze mai mult de jumătate din populaţia votantă faţă de toţi actorii politici…“ G. 21 V 07 p. 1

„Euroîntrebarea: va exista un nou record de absenteism?“ G. 8 VI 09 p. 6

(din fr. absentéisme; NODEX – alt sens, DEX 98, MDN, DexX, DEX 09; cuvântul nu putea desemna o practică autohtonă în comunism)