s.n.
–Caracter excepţional–
„Termenul [...] excepţionalism
[...] a fost conceput să definească sintetic, printr-un superlativ sui-generis,
trăsătura dominantă a societăţii americane.“ R.l.
2 IV 83 p. 6
„PSD respinge promovarea unei politici externe şi de
securitate bazată pe excepţionalism şi unilateralism.“ amosnews.ro 21 IV
06
„«Excepţionalismul românesc» face ravagii în
mediile noastre (cu pretenţii) intelectuale. În două forme antagonice, dar la
fel de stupide. Şi de toxice. Există, pe de-o parte, amatorii de mituri
glorificatoare şi de recorduri inefabile. Sunt dacofilii pătimaşi, dar mândri
că «de la Râm ne tragem». Cei care-l citează obsesiv pe Herodot (am rămas –
nu-i aşa? – cei mai viteji dintre traci) şi par să creadă că voievodatele
române au terorizat secole de-a rândul Imperiul Otoman. Sunt cei care
indentifică poli energetici prin Bucegi şi «Grădina Maicii Domnului» undeva
prin Bărăgan... Că nu există ţară «mai frumoasă şi mai mănoasă» ca a noastră, e
deja axiomatic. Nici popor mai primitor, mai paşnic şi mai inteligent. Era,
desigur, firească o reacţie la această peltea de fantezii geto-dace, mistică
ortodoxă şi clişee proletcultiste. Din păcate, intelighenţia noastră
cosmopolită a căzut în extrema cealaltă. Promovează un alt fel de excepţionalism.
Adică încearcă să ne convingă, cu orice ocazie, că suntem excepţional de
proşti. Că tot ce e românesc pute. Cultura e minoră; istoria – jenantă; tradiţiile
– troglodite; bucătăria – indigestă şi lipsită de rafinament. Autori cu pretenţii, nu bloggeri anonimi, îşi
asumă generalizări dintre cele mai idioate: românii sunt primitivi, leneşi şi
beţivi. Xenofobi şi homofobi. Şi îşi bat copiii!“ jurnalul.ro 1 IV 13
v. şi evz.ro 26 III 09, monitorulsv.ro 3 IX 08,
gandul.info 9 XII 13
(din engl. exceptionalism)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu